Amintiri din viitor

           Jasmine stranse cu putere la piept tableta, o lacrima se incapatana sa depaseasca bariera genelor si sa se sparga in mii de farame pe suprafata de sticla a tabletei...  Zgomotul cu care se sparse lacrima a transportat-o in timp cu sute de ani, cand o alta picatura ii schimbase viata pentru totdeauna....

Era obosita, adormise la poalele uni stejar masiv alaturi de surorile ei, erau obosite , speriate si haituite, urmaritorii lor erau de-a dreptul fanatici . Nu reusea sa inteleaga cum o religie ce propovaduia iertarea si interzicea uciderea semenilor le doreste moartea, isi amintea cu groaza cum inchizitorii inarmati cu furci si topoare le-au izgonit din casa aruncand in urma lor cu pietre. Erau intradevar diferite, aveau puterea de a prevedea viitorul, de a simtii lucruri pe care ceilalti oameni nu le percepeau, dar nu era din vina lor...asa se nascusera Acum le promisesera ca le vor lasa in pace....a cata oara..... Un suspin prelung ii iesi din piept cand isi privi surorile care dormeau istovite, cand se va termina oare? Se apropie de parau pentru as-i spala fata, o picatura de roua cazu pe suprafata lucioasa a apei si se sparse in mii de particule, printre cercurile unduitoare zari chipul unei fete frumoase, cu fata alba si plete aurii ce se revarsau in valuri peste un patratel colorat pe care degetele ei il atingeau ritmic schimband imagini peste imagini.....avu o tresarire..fata era ea, doar ca arata mai mare si mai matura  decat acum. O alta picatura de roua aluneca peste luciul apei si fata disparu in locul ei facandu-si loc o ceata de inchizitori condusi de o haita de caini...le cautau... Cu un tipat ascutit se trase rapid de pe marginea paraului si le trezi pe surorile ei
"- Sa mergem, vin, haide Diana haide Tabi...va rog.."
-Nu nu mai pot ...mai bine mor, nu mai pot fugi la nesfarsit....intr-un final tot ne vor prinde si vom muri, nu avem nici un viitor.""
- Ba da, Di avem, te rog, sa fugim...stiu ca esti epuizata , dar am avut o viziune , candva ne va fi mai bine....haide...
_ Nu , eu nu mai pot , nu mai vreau, ia-o pe Tabi si fugiti , eu raman aici si oricum nu mai pot alerga, privi in jos la rana adanca din piciorul ei, pentru mine s-a terminat , salvati-va...
-Di ..te rog....
- Nu fugi , acum cat mai e timp.....
Ingrozita am privit-o in timp ce o taram dupa mine pe sora mea mai mica, pe jumatate adormita, latratul cainilor se auzea din ce in ce mai aproape si urme rosiatice se profilau in intunericul padurii.... Am reusit sa fugim, dar Diana a ramas acolo, nu trebuia sa vad ca sa stiu ce i s-a intamplat, m-au lamurit tipetele ei ascutite si valurile de fum negru ce se ridicau deasupra padurii..."
O alta lacrima se sparse cu zgomot de marginea tabletei, desi au trecut aproape 900 de ani groaza, mirosul de fum si carne arsa arsa imi staruiau in nari... De as fi putut-o salva...de as fi putu risipi focul care i-a distrus nemurirea, acum ar fi cu mine.
"-Ësti gata? naveta a aterizat si samirienii ne asteapta, au auzit atat de multe despre ASUS Transformer incat sunt nerabdatori.
- Sunt gata, sa mergem." I-am zambit Tabithei, cel putin pe ea am reusit sa o salvam si asta datorita viziunii pe care am avut-o acum 900 de ani, eu in calitate de ambasador Asus in Univers prezentant tehnologia tabletelor pe planeta verde.

Acest articol participa la SuperBlog2011 etapa nr. 10